Consultația de reumatologie în cadrul clinicii Medoptim Timișoara este efectuată de către unul dintre cei trei medici reumatologi și implică câteva etape bine definite. Primul pas în cadrul unei consultații este anamneza, adică discuția dintre medic și pacient, în cursul căreia medicul află care sunt motivele vizitei și istoricul medical al pacientului. Urmează examenul clinic, reprezentat de efectuarea unor manevre specifice a segmentului afectat, care sunt esențiale pentru stabilirea unui diagnostic și solicitarea investigațiilor suplimentare.
Investigațiile se recomandă specific, in funcție de patologia suspectată, având rol de confirmare sau infirmare a suspiciunii clinice – poate fi vorba despre analize de sânge, sau o investigație imagistică: radiografie (Rx), ecografie musculosculetală (ECO musculoscheletal), rezonanță magnetică (RMN sau IRM), computer tomograf (CT) etc.
Uneori consultația de reumatologie poate fi urmată în cursul aceleiași sesiuni de ecografie musculoscheletală sau capilaroscopie penru confirmarea suspiciunii clinice.
Cei trei medici reumatologi din cadrul clinicii Medoptim Timișoara utilizează aparatură modernă (ecograf, capilaroscop, osteodensitometru), colaborează și se completează reciproc în vederea stabilirii unui diagnostic și tratament individualizat, conform ghidurilor internaționale, pentru pacienții cu afecțiuni reumatismale.
* Consultația poate fi decontată de Casa Naționala de Asigurări de Sănătate pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie/medic specialist. Pacientii care dețin asigurare privată de sănătate prin Allianz sau Signal Iduna, pot benefica de decontare directă.